Cum spun medicii, o problemă netratată poate crea multe complicații. Pe de altă parte, prevenția și consultul la timp ne poate scăpa de situații nedorite. La fel este și în lumea afacerilor, unde managerii companiilor în dificultate se luptă cu greutățile, reziliența este cuvântul-cheie, dar lipsa măsurilor luate la timp poate duce direct pe toboganul dificultății chiar și un business cu potențial foarte bun.
Ciprian Nacu, specialist în restructurare, afirmă, în cadrul conferinței „Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României pe 2023”, că măsurile de sprijin adoptate de Guvern în perioada pandemiei de COVID și după acestea au ajutat multe dintre companiile „semnificative” din România. Acesta este de părere că o recesiune va putea fi evitată, însă „un număr semnificativ de companii se va confrunta cu dificultăți”.